0.3 C
München
joi, noiembrie 21, 2024

Patru jurnaliştii palestinieni din Fâşia Gaza, recompensaţi cu premii la Bayeux

Must read

Mahmud Hams, fotograf palestinian din Fâşia Gaza care lucrează pentru AFP, a fost onorat cu principalul premiu acordat la Bayeux, oraş din Normandia unde s-a derulat a 31-a ediţia a celui mai important festival dedicat corespondenţilor de război. Alţi 4 confraţi de-ai lui din enclava palestiniană au primit diverse alte premii distribuite la Bayeux. Cei care îşi exercită meseria pe linia de front ruso-ucraineană nu au fost nici ei uitaţi în palmares.

Fotograful Mahmud Hams de la agenţia France Presse a cucerit primul premiu în categoria «Foto», Saher Alghorra premiul «Tânăr reporter foto», Mohamed Abou Safia premiul «Televiziune» alături de John Irvine de la ITV News iar colegul lor Rami Abou Jamous de la Orient XXI a primit trei trofee – presă scrisă, televiziune şi premiul Ouest-France Jean Marin – o premieră în cele 31 de ediţii ale festivalului de la Bayeux.

Acest din urmă jurnalist a fost recompensat cu două din cele trei premii pentru «Jurnalul de la Gaza», povestea sa cotidiană de deplasat la Rafah după ce Rami Abou Jamous a fost nevoit să-şi părăsească domiciliul din Gaza City în faţa ofensivei israeliene. Al treilea premiu, cel la categoria «TV», l-a primit pentru documentarul «Gaza, să fugi din infern» realizat cu canalul francez BFMTV. Într-un mesaj video înregistrat în cortul în care trăieşte într-un lagăr de refugiaţi din Fâşia Gaza, Rami Abou Jamous a mulţumit organizatorilor că au reuşit prin recompensa pe care i-au acordat-o să demonstreze că poţi fi «palestinian şi jurnalist totodatà». Confratele nostru şi-a dedicat apoi premiul tuturor jurnaliştilor ucişi de armata israeliană în Fâşia Gaza.

/www.rfi.fr/ro/

- Advertisement -spot_img

More articles

Lasă un răspuns

- Advertisement -spot_img

Latest article

Descoperă mai multe la Emiratele Arabe | الإمارات العربية المتحدة

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura